Romani
1
Pavel, rob al lui Isus Cristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu,
pe care o promisese mai înainte prin profeţii Săi în Sfintele Scripturi.
Ea Îl priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David în ce priveşte trupul,
iar în ce priveşte Duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu prin învierea din morţi, adică pe Isus Cristos, Domnul nostru,
prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei toate naţiunile,
între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Cristos.
Deci, vouă tuturor, care sunteţi preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos!
Mai întâi, Îi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Cristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea.
Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă amintesc neîncetat în rugăciunile mele
10 şi cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am în sfârşit fericirea să vin la voi.
11 Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar spiritual pentru întărirea voastră,
12 sau mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa pe care o avem împreună, şi voi, şi eu.
13 Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că de multe ori am avut de gând să vin la voi ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celelalte naţiuni, dar am fost împiedicat până acum.
14 Eu sunt dator şi grecilor, şi barbarilor, şi celor învăţaţi, şi celor neînvăţaţi.
15 Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia, vouă, celor din Roma.
16 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului,
17 deoarece în ea este revelată o dreptate pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: Cel drept va trăi prin credinţă.
18 Mânia lui Dumnezeu se manifestă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor.
19 Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este revelat în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.
20 Într-adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui eternă şi dumnezeirea Lui, se văd clar de la crearea lumii, când te uiţi cu atenţie la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi,
21 fiindcă, deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au glorificat ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gânduri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.
22 S-au lăudat că sunt înţelepţi şi au înnebunit;
23 şi au schimbat gloria Dumnezeului nemuritor într-o imagine care seamănă cu omul muritor, cu păsări, animale cu patru picioare şi reptile.
24 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile,
25 căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat creaţiei în locul Creatorului, care este binecuvântat etern! Amin.
26 Din cauza aceasta Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii;
27 tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au făcut parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
28 Fiindcă n-au căutat să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoaşterea lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri nepermise.
29 Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de invidie, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori,
30 bârfitori, urători de Dumnezeu, obraznici, aroganţi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi,
31 fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.
32 Şi, deşi ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei care fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi ei nu numai că le fac, dar îi şi găsesc buni pe cei care le fac.